0

Armata americană a cenzurat orice informaţii cu privire la această descoperire senzaţională. În ciuda embargoului informaţional impus, au circulat diverse rapoarte prin care americanii au început, în secret, excavarea locului acestei descoperiri senzaţionale. Preşedintele Parlamentului Francez confirmă că e vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani.

Unele ţări europene chiar au protestat faţă de lucrările de excavaţie întreprinse de armata SUA, întrucât se ştie că Antarctica este teritoriu internaţional protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost preşedinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele: “Dacă armata americană a construit ceva acolo, ea violează Tratatul internaţional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce e vorba. Poate fi ceva ce are o vechime de cel puţin 12.000 de ani, ce a fost acoperit de gheţurile Antarcticii. Aceasta ar reprezenta cea mai veche structură artificială de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie ceea ce ascunde”. Americanii au transportat în Antarctica o gigantă maşinărie sfredelitoare.

Imediat după aceea, unii observatori militari au observat transportul unor dispozitive robotice către Polul Sud şi au existat speculaţii conform cărora Forţele Aeriene Americane au transportat gigantica lor maşină sfredelitoare “Subterrene” (alimentată cu energie nucleară) către o bază secretă din Antarctica.

“Subterrene” este o maşinărie capabilă să efectueze adevărate călătorii subpământene, căci ea poate distruge toate rocile dure de pe suprafaţa Pământului. Pentru “Subterrene” ar fi cu atât mai uşor să spargă un strat de gheaţă, oricât de gros ar fi acesta.

Sursa: https://howandwhy.ro/stiinta/1157-Tunelul-timpului-Conspiratie-sau-o-descoperire-stiintifica-ascunsa-de-armata-americana.html


Like it? Share with your friends!

0

What's Your Reaction?

Cry Cry
0
Cry
Cute Cute
0
Cute
Damn Damn
0
Damn
Dislike Dislike
0
Dislike
Like Like
0
Like
Lol Lol
0
Lol
Love Love
0
Love
Win Win
0
Win
WTF WTF
0
WTF