Trehaloza (un înlocuitor de zahăr) poate agrava anumite infecţii


Un nou studiu despre trehaloza atestă faptul că este foarte posibil ca înlocuitorii zahărului să agraveze infecţiile cu bacteria C.difficile. Află ce tip de îndulcitori hrănesc această bacterie şi cum de a ajuns să producă în 2015 decesul a aproape 30.000 de oameni în SUA.

 

Ce este bacteria C.difficile

Bacteria C. difficile cu liniile de origine RT027 şi RT078 a fost prezentă la oameni de ani de zile fără a provoca focare majore; în anii 1980 nu au fost epidemice sau hipervirulente, dar după anul 2000 au început să predomine şi să provoace infecţii la un număr mare de persoane. Infecţia cu bacteria C. difficile este cea mai frecventă cauză a bolilor infecţioase legate de deces în Statele Unite, în conformitate cu Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC). În 2015, au fost raportate aproape o jumătate de milion de infecţii şi 29.000 de decese estimate cauzate de C. difficile. Bacteria provoacă inflamarea colonului şi diaree acută. Pacienţii cu vârsta de peste 65 de ani prezintă cel mai mare risc şi infecţiile apar mai ales la cei care au primit antibiotice şi îngrijiri medicale.

Dr. Robert Britton, autorul studiului, profesor de virologie moleculară şi microbiologie, membru al Centrului Alkek pentru Metagenomică şi Cercetare a Microbiomului şi al Centrului de Înţelegere a Cancerului Dan L Duncan de la Colegiul de Medicină Baylor, a vrut să afle de ce infecţiile C difficile au început să reprezinte o problemă comună în spitale şi de ce în ultimii 15 ani au devenit cea mai frecventă cauză a infecţiilor dobândite în spitale în ţările dezvoltate.

Trehaloza hrăneşte bacteria C. difficile
Unul dintre factorii despre care se consideră că ajută linia RT027 să provoace epidemii este rezistenţa la antibiotice fluorochinolone. Cu toate acestea, în conformitate cu autorii studiilor, rezistenţa la fluorochinolonă este de asemenea o caracteristică a altor linii C. difficile care nu sunt epidemice. Oamenii de ştiinţă au căutat alţi factori care ar ajuta RT027 şi RT078 să-şi mărească virulenţa. Şi astfel au descoperit că şi trehaloza (un zahăr duplex, dizaharid ce se poate extrage din amidon vegetal – ciuperci şi drojdii, aprobat de autorităţile americane ca îndulcitor)) susţine răspândirea unor linii mai virulente de infecţii (RT027 şi RT078) care au predominat în infecţiile pacienţilor.Folosind şoarecii de laborator, echipa a investigat sursele de hrană preferate de RT027 şi RT078 şi a constatat faptul că ele această bacterie se dezvoltă atunci când întâlneşte trehaloza.

Trehaloza


Citeste mai mult: http://www.descopera.ro/dnews/16964418-trehaloza-un-substitut-des-folosit-al-zaharului-poate-agrava-anumite-infectii

What's Your Reaction?

Cry Cry
0
Cry
Cute Cute
0
Cute
Damn Damn
0
Damn
Dislike Dislike
0
Dislike
Like Like
0
Like
Lol Lol
0
Lol
Love Love
0
Love
Win Win
0
Win
WTF WTF
0
WTF