0

Terra este încă plină de surprize pentru noi și va fi multă vreme de acum încolo… Cu toate că, atunci când vorbim despre maree, gândul ne zboară obligatoriu la apele mărilor și ale oceanelor, realitatea este că și pământul produce un astfel de fenomen. Pare incredibil, fantezist, dar acest lucru ne este împărtășit de prof. dr. Florin Munteanu, șeful catedrei Unesco de geofizică, de pe lângă Academia Română. Invitat la emisiunea mea Mistere la Granițele Cunoașterii, Florin Munteanu ne-a dezvăluit lucruri deosebit de interesante:

Florin Munteanu: Chiar aici, la kilometrul zero al Bucureștiului, în spatele Teatrului Național, avem un laborator. Aici am văzut pentru prima dată ce înseamnă să măsori fluctuația mareei terestre. Apropo de maree terestră, trebuie să înțelegi că de fapt suntem într-un cuplaj foarte strâns între cel puțin soare, lună și pământ care introduc niște ritmuri în spațiul nostru de existență. Aceste forțe generează o maree nu doar în ocean, ci și asupra oricărui obiect solid, inclusiv asupra Pământului; iar mareea terestră în dreptul Bucureștiului ajunge cam la 45 de cm. Deci noi ne ridicăm și coborâm de 2 ori pe zi cu tot pământul pentru că e o undă care ne mișcă.

În gândirea clasică alinierea planetelor sau alte fenomene astronomice creează, la a noua zecimală a lui G, o mică fluctuație. La a noua zecimală a lui G efectul mecanic este așa de mic, încât problema respectivă n-ar avea cum să influențeze… Asta a fost o modalitate de a gândi aceste fenomene.

Acum când a apărut o nouă disciplină, aceasta pe care de fapt o reprezint și care se numește știința complexității și care modifică modul de gândire de la liniar la neliniar, de la complicat la complex, constați că în sistemele astea vii, în special, micile fluctuații capătă un rol  fundamental pentru că nu mai poți să le discuți numai energetic sau intensiv prin cuvântul intensitate, ci și prin cuvântul informație.

MAREE


Citeste mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/stiai-ca-exista-o-maree-terestra-de-doua-ori-pe-zi-in-zona-bucurestiului-pamantul-se-ridica-cu-45-de-cm-informatii-inedite/


Like it? Share with your friends!

0

What's Your Reaction?

Cry Cry
0
Cry
Cute Cute
0
Cute
Damn Damn
0
Damn
Dislike Dislike
0
Dislike
Like Like
1
Like
Lol Lol
0
Lol
Love Love
0
Love
Win Win
0
Win
WTF WTF
0
WTF