Premieră în astronomie: au fost descoperite planete situate în afara galaxiei noastre, la o distanță enormă


planete

Pentru prima dată, astronomii au reușit să detecteze mai multe planete aflate într-o altă galaxie. Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal. Dimensiunile planetelor observate pentru prima oară au fost variabile: unele sunt de dimensiunea satelitului natural al Terrei, în vreme ce altele (cele mai mari) sunt de mărimea lui Jupiter. Pentru a ajunge la acest rezultat, oamenii de știință s-au folosit de microlensing-ul gravitațional, un fenomen astronomic și, simultan, singura metodă cunoscută prin care pot fi descoperite planete aflate la distanțe colosale, față de pe Pământ.

Având în vedere cât de dificilă este găsirea unor îndepărtate planete chiar și în interiorul Căii Lactee (galaxia noastră), reușita recentă a cercetătorilor de la Universitatea Oklahoma este una de invidiat. Tehnica utilizată a fost întrevăzută, pentru prima dată, de către Albert Einstein, în a sa teorie a relativității generale, permițând, actualmente, descoperirea unor planete aflate la distanțe de mii și mii de ani lumină față de Terra.

Dacă o planetă gravitează în jurul unei stele, câmpul gravitațional al sistemului existent poate curba lumina emisă de către o stea îndepărtată, situată în spatele său. Se știe, deja, cum se manifestă fenomenul atunci când sunt implicate doar două stele, așa că atunci când în ecuație intră și o planetă, se va produce un alt fel de modificare a luminii ce ajunge până la noi, fiind generată o „semnătură” specifică unei planete, „semnătură” care poate fi recunoscută. Până în prezent, 53 de exoplanete din Calea Lactee au fost detectate folosind această metodă.

Xinyu Dai, profesor la Departamentul de Fizică și Astron omie de la Universitatea Oklahoma și Eduardo Guerras, cercetător postdoctoral, au făcut descoperirea prin folosirea unor date furnizate de către Observatorul de raze X Chandra.

„Acesta este un exemplu care arată cât de eficiente sunt tehnicile de analiză oferite de către microlensing-ul extragalactic. Această galaxie este situată la 3,8 miliarde de ani lumină distanță de Terra și nu există nici cea mai mică șansă de a putea fi observate într-un mod direct aceste planete, nici măcar prin cel mai bun telescop care ar putea fi descris vreodată într-un scenariu de science fiction”, a declarat Eduardo Guerras, adăugând, mai departe: „Cu toate acestea, suntem capabili, acum, să studiem îndepărtatele planete, să le descoperim existența și chiar să avem o idee despre masele lor”. Printre stelele îndepărtatei galaxii examinate au fost descoperite 2000 de planete.


Citește mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/premiera-in-astronomie-au-fost-descoperite-planete-situate-in-afara-galaxiei-noastre-la-o-distanta-enorma/

What's Your Reaction?

Cry Cry
0
Cry
Cute Cute
0
Cute
Damn Damn
0
Damn
Dislike Dislike
0
Dislike
Like Like
12
Like
Lol Lol
0
Lol
Love Love
2
Love
Win Win
1
Win
WTF WTF
0
WTF

Alte curiozități: