0
6 shares

Bizar prin înfățișarea care i-a adus supranumele de „căprioară-vampir”, moscul este vânat pentru o glandă care, în stare naturală, pur și simplu pute, dar care se folosește la producerea unora dintre cele mai apreciate parfumuri.

Moscul a fost prețuit încă din antichitate pentru mirosul său atrăgător. Astăzi, termenul de „mosc” se referă la un număr de substanțe folosite la fabricarea parfumurilor.

În zilele noastre, cea mai mare parte a moscului este produs sintetic. Însă, când a intrat pe scena istoriei, moscul putea fi găsit numai în săculețul ce crește ca un scrot pe burta moscului mascul.

Lipsit de coarne, moscul are doi colți uriași, o trăsături curioasă care i-a atras porecla de „căprioara-vampir”. 

Moscul este răspândit în întreaga Asie, inclusiv în Afganistan, China, India, Mongolia, Nepal, Pakistan și Rusia (în Siberia). Cele mai mari exemplare abia ating înălțimea de 60 de centimetri și nu cântăresc mai mult de 20 de kilograme.

Masculul acestei specii are o glandă mirositoare numită „săculețul cu mosc”, aflată între buric și organele genitale. Vechii indieni, cei care au început să recolteze glanda, foloseau pentru ea același cuvânt pe care îl foloseau pentru testicule: „muska-s”, un cuvânt prin care desemnau atât glanda în sine, cât și produsul său.

Moscul era folosit în principal în medicina ayurvedică, unde glanda era uscată și apoi măcinată. În acest stadiu al procesării, glanda are un miros pătrunzător, de-a dreptul respingător, cu „accente de amoniac care au un miros asemănător cu urina și cu castoreumul”.

Până la urmă, s-a descoperit că prin diluarea în alcool a prafului puternic mirositor, duhoarea animalică dispărea, iar medicamentul astfel obținut era mult mai ușor de acceptat. Pe lângă faptul că îndepărta mirosul de animal, diluarea scotea în evidență o aromă complexă și plăcută.

Mosc tibetan, carte poștală veche din Asia. 

Fiind adoptat de civilizațiile antice, moscul a devenit o marfă de preț. La începutul secolului XIX, era de două ori mai scump decât aurul. Mai târziu au devenit disponibile versiuni sintetice mai ieftine, care au fost, de asemenea, numite „mosc”.

Astăzi, moscul încă mai este recoltat de la rumegătoarea numită „mosc”. Convenția pentru Comerțul Internațional cu Specii de Floră și Faună Amenințate de Dispariție reglementează recoltarea moscului, însă braconajul rămâne o problemă.

Moscul, la concurență cu „voma de balenă”

Alte surse animale de miros asemănător cu moscul sunt civetele, cașalotul și castorii. De exemplu, secrețiile din săculeții aflați în proximitatea glandelor anale ale castorilor au un miros asemănător cu al vaniliei și al moscului.

Această substanță, numită „castoreum” este folosită pentru mai multe parfumuri. În unele cazuri, este folosită pentru a crea „mirosul de mașină nouă” și este întrebuințată la multe produse alimentare ca „aromă naturală”, ținând locul vaniliei.

Săculețul glandei ce produce mirosul specific al moscului este uscat, transformat în pulbere și apoi dizolvat în alcool, pentru a putea fi folosit în parfumuri.

Cremele cosmetice sunt doar unele dintre multele produse care conțin uneori castoreum. Un alt aditiv asemănător moscului, folosit la parfumurile de lux, este ambergris-ul, sau așa-numita „vomă de balenă”.

Această substanță este extrasă din părțile nedigerabile ale caracatițelor ajunse în intestinele cașaloților. Plutind pe ocean până când ajunge pe țărm, ambergris-ul de cea mai bună calitate se oxidează ani în șir datorită combinației de sare, aer și expunere la soare.

Prețuită pentru mirosul ei unic, ambra cenușie (o altă denumire a „vomei de balenă”) este foarte căutată de  producătorii de parfum și de cei care se dau în vânt după mirosul ei.

De fapt, ambra cenușie de înaltă calitate se poate vinde cu 18.000 de euro kilogramul. După cum îți poți imagina, există o întreagă industrie a recoltării de ambră cenușie și concurența este feroce.

Glanda mirositoare a moscului este recoltată de la masculi, uciși de obicei cu ajutorul unor capcane.

Din fericire, mai sunt disponibile și alte surse de mosc, cum ar fi plantele Abelmoschus moschatus și Amgelica archangelica, precum și moscurile sintetice.

Moscul de cea mai înaltă calitate vine din Vietnam și se numește „mosc de Tonkin”, în timp ce moscul de calitate scăzută vine din Rusia. Moscul prelevat de la rumegătoarele siberiene se vinde pentru 132 de euro pentru un centimetru cub, de câteva ori mai mult decât prețul aurului la aceeași greutate.

Mirosurile care ne plac tuturor

Într-un studiu din 2010, savanții au descoperit că există un consens general legat de substanțele care miros frumos și de cele care miros urât.

Potrivit cercetării, cei mai mulți oameni cred că mirosul de limetă, grefă, pergamută, portocală, mentă, frezie, acetat de amil (mirosul merelor și al bananelor), casie (miros asemănător cu cel de scorțișoară), mimoză și brad sunt cele mai plăcute arome.

Interesant este că, dintre mirosurile considerate plăcute, cel de mosc și paciuli se aflau la coada listei.

Unii oameni nu au cantități suficiente din enzima flavin monooxigenază 3 și, prin urmare, nu pot digera colina și nu pot procesa trimetilamina (un compus organic) care se găsește în multe mâncăruri comune, inclusiv în carnea roșie, gălbenușul de ou, fasole și pește.

Videoclipul de mai jos surprinde câteva exemplare de mosc în sălbăticia Siberiei.

Drept rezultat, compusul, care are o aromă puternică de pește și aduce aminte de mirosul corporal neplăcut se acumulează în corp și este eliberat prin transpirație. După cum îți poți imagina, este o boală care îți distruge viața socială. (Citește despre viața de coșmar a unei femei care miroase mereu a pește).

Există și alte boli care pot fi diagnosticate prin miros. Se spune că, uneori, schizofrenicii transpiră o cantitate mai mare de acid hexanoic, ceea ce le conferă un miros foarte dulceag, asemănător cu cel al fructelor prea coapte (sau acid caproic, a cărui de numire vine de la cuvântul „capră”, ce generează un miros de animale de grajd).

Uneori, și difteria este caracterizată de un miros dulce, iar febra tifoidă are un miros asemănător cu cel produs de pâinea coaptă, iar tuberculoza are uneori miros de bere. Pe de altă parte, cei care suferă de astm sau fibroză chistică pot fi diagnosticați după mirosul respirației lor, care este puțin acid.

Bolile de ficat și de rinichi pot face ca respirația să miroasă a pește, iar diabetul netratat face ca respirația să miroasă a mere putrede. Există chiar și o boală numită după siropul de arțar, cauzată de faptul că suferinzii nu pot să descompună aminoacizii leucină, izoleucină și valină.


Citește mai mult: https://incredibilia.ro/mirosul-de-mosc/


Like it? Share with your friends!

0
6 shares