0

Ori de câte ori închidem ochii, respirăm profund şi devenim mai relaxaţi, mai pasivi şi mai puţin concentraţi la factorii exteriori, activitățile cerebrale încetinesc, producând impulsuri de frecvenţă alfa. De exemplu atunci când începem să medităm, intrăm în starea alfa, iar pe măsură ce destinderea şi relaxarea se adâncesc transfomându-se în somnolenţă, activitatea creierului se modifică, fiind dominată de undele theta. Când adormim, activitatea cerebrală ajunge să fie dominată de undele delta.

De la teorie la practică

Putem modifica frecvenţele cerebrale prin simpla noastră capacitate de relaxare. Întrebarea este ce avantaje obţinem ştiind acest lucru? Există oare o corelaţie între undele cerebrale şi calitatea vieţii şi dacă da, cum o putem folosi în favoarea noastră?

Ştiinţa spune că până la vârstă maturităţii, creierul trece prin întreaga gamă de unde cerebrale:

  • 0 – 2 ani Delta
  • 2 – 7 ani Theta
  • 7 – 14 ani Alfa
  • > 14 ani Beta
  • > 20 ani Beta înalte.

Dacă analizăm corelaţia dintre etapele de viaţă şi undele cerebrale, ne vom da seama de importanţa fiecărei frecvenţe în parte. De exemplu, până la vârsta de 7 ani, mintea aflată în stare theta este asemenea unui burete care absoarbe din exterior tot ceea ce vede, aude, simte. Gândeşte-te la un copil de 5-6 ani şi vei înţelege capacitatea de asimilare pe care o avem atunci când creierul este în starea theta. În această stare factorul critic este absent, iar mintea subconştientă înmagazinează toate informaţiile pe care lumea exterioară i se oferă, fără a le mai trece printr-un filtru propriu.

Când copilul depășeşte vârsta de 7 ani, mintea conştientă începe uşor să prelucreze informaţiile pe care le preia din exterior. Spre deosebire de starea theta, în starea alfa ne amintim şi suntem conştienţi de informaţiile pe care le înmagazinăm în mintea subconştientă. În această etapă am învăţat să scriem, să citim sau să vorbim diverse limbi străine.

cerebrale


Citeste mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/dinamizarea-resurselor-interioare-prin-antrenarea-undelor-cerebrale/


Like it? Share with your friends!

0

What's Your Reaction?

Cry Cry
0
Cry
Cute Cute
0
Cute
Damn Damn
0
Damn
Dislike Dislike
0
Dislike
Like Like
0
Like
Lol Lol
0
Lol
Love Love
0
Love
Win Win
0
Win
WTF WTF
0
WTF