0
2 shares

Potrivit istoriei oficiale, ananasul (Ananas comosus) a fost adus Europa de către navigatorii lui Cristofor Columb, după descoperirea Lumii Noi (1492), practica cultivării acestuia în sere debutând abia pe la începutul secolului XVIII. Pe de altă parte, în mod straniu, ananasul apare în câteva opere de artă realizate la epoci care preced cu multe secole perioada în care a fost descoperită America (sfârșitul secolului XV).

La Roma, Palazzo Massimo alle Terme adăpostește una dintre cele mai importante colecții de artă clasică ale lumii. În această secție de muzeu, în cadrul galeriei dedicate frescelor și mozaicurilor ce datează din vremea Republicii Romane și a Imperiului Roman, se află un mozaic foarte neobișnuit, dacă îl privim cu atenție.

La prima vedere, nu este o operă aparte, care să se diferențieze foarte mult de alte exponate de acest tip. Un detaliu bizar face, însă, diferența. Mozaicul la care ne referim datează din secolul I d.Hr. și înfățișează printre altele, un vas care conține diferite produse vegetale. Printre fructele reprezentate se află și un… ananas. Fruct despre care istoria oficială ne spune că a fost adus în Europa abia după anul 1492, după descoperirea Lumii Noi.

ananasul

Întrebarea este: de unde știau meșterii mozaicari din vremea Imperiului Roman cum arată ananasul, fruct originar din America de Sud? E foarte greu de crezut, dacă am ține seama numai de datele furnizate de către istoria oficială, că pe mesele aristocrației romane s-ar fi aflat și fructe de ananas.

Pe de altă parte, mozaicul expus la Palazzo Massimo alle Terme nu este singura operă de artă creată în perioada Romei Antice în care apare un obiect ce seamănă izbitor cu un fruct de ananas. O frescă descoperită într-o clădire antică de la Pompeii înfățișează un copil care poartă în mâini un ananas, spre a-l oferi zeilor, ca ofrandă.


Citeste mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/enigma-unor-stravechi-opere-de-arta-stiau-artistii-din-roma-antica-cum-arata-ananasul-fruct-originar-din-america-de-sud/


Like it? Share with your friends!

0
2 shares

What's Your Reaction?

Cry Cry
0
Cry
Cute Cute
0
Cute
Damn Damn
0
Damn
Dislike Dislike
0
Dislike
Like Like
0
Like
Lol Lol
0
Lol
Love Love
0
Love
Win Win
0
Win
WTF WTF
0
WTF