Cum ar fi omenirea dacă Pământul ar avea doar 100 de locuitori


Cei de la Business Insider au făcut un studiu foarte interesant asupra populației Pământului în acest moment, relevând astfel profilul locuitorilor Terrei.

Astfel, dacă pe planeta albastră ar locui doar o sută de oameni, atunci 50 dintre ei ar fi femei și tot atâția bărbați. 76 dintre ei ar fi adulți, iar 24 – copii. 8 dintre aceștia ar fi trecuți de 65 de ani.

60 ar fi asiatici, 15 africani, 14 ar proveni din cele două americi, iar 11 din Europa.

La capitolul religie situația e un pic mai echilibrată. Astfel, 33 ar fi creștini, 22 musulmani, 14 hinduși și 7 budiști. Alți 12 ar aparține altor confesiuni religioase, tot atâția fiind reprezentați și de ateiști.

Atunci când vine vorba despre aspectul lingvistic, 12 ar vorbi chineza, 5 – engleza și 5 spaniola. Am mai avea câte 3 vorbitori de arabă, hindi, bengali și portugheză. 2 ar mai vorbi rusa, iar alții 2 – japoneza. Restul de 62 ar aparține altor comunități lingvistice.

La capitolul educație, dintre cei 100 de locuitori, 83 ar putea să scrie și să citească, iar 17 nu. 7 dintre ei ar avea studii universitare și 22 ar fi posesori ai unui calculator.

Doar 77 dintre locuitorii noștri ar avea un acoperiș deeasupra capului, iar 23 nu. Unul dintre ei ar muri de foame, 15 ar suferi de malnutriție, iar 22 ar fi supraponderali. 87 ar avea acces la apă curată și destulă, iar 13 nu.

51 de oameni ar locui în orașe, iar 49 în sate. Doar 78 dintre aceștia ar avea electricitate, iar 16 nu ar avea un WC. 75 ar utiliza telefoanele mobile, iar 25 internetul.

48 de oameni ar trăi cu sub 2 dolari pe zi, iar unul din doi copii ar locui în sărăcie.


Citeste mai mult: https://howandwhy.ro/stiati-ca/106-Cum-ar-fi-omenirea-daca-Pamantul-ar-avea-doar-100-de-locuitori.html

What's Your Reaction?

Cry Cry
2
Cry
Cute Cute
0
Cute
Damn Damn
1
Damn
Dislike Dislike
0
Dislike
Like Like
0
Like
Lol Lol
1
Lol
Love Love
0
Love
Win Win
0
Win
WTF WTF
0
WTF