0

Tunelul Canalului Mânecii este un tunel feroviar subrnarin, care trece pe sub Strâmtoarea La Manche şi leagă Europa continentală de Marea Britanie.

Ideea de a construi un tunel pe sub Strâmtoarea La Manche a apărut la hotarul secolelor XVIII-XIX. În anul 1802, inginerul francez Albert Mathieu a propus această idee. Conform proiectului, tunelul trebuia să fie luminat de lămpi cu ulei, iar prin el trebuiau să circule vagoane trase de cai. Erau prevăzute şi găuri de ventilaţie, care duceau la suprafaţa mării.

Costul construcţiei a fost estimat la un milion de lire sterline. Acest proiect a fost propus de către Napoleon, la incheierea tratatului de pace între Marea Britanie şi Franţa, dar, din cauza declanşării războiului, el a rămas doar pe hârtie. După al doilea Război Mondial, ideea tunelului a devenit din nou actuală. În anul 1957, a fost format un grup de cercetare, care, în anul 1960, a recomandat, într-un raport, să fie săpate două tuneluri principale şi unul de serviciu între ele.

Proiectul a fost aprobat, insă din cauza problemelor financiare, doi ani mai târziu, atunci când fusese de-a săpat un tunel de testare cu o lungime de 250 de metri, lucrările au fost oprite din nou. În anul 1984, guvernele Marii Britanii şi Franţei au ajuns la concluzia că, fără atragerea suplimentară de fonduri private, construirea tunelului este imposibilă.

În cele din urmă, din mai multe proiecte propuse, a fost ales unul optim. Tunelul trebuia să lege două oraşe: Calais, din partea franceză, şi Folkestone, din partea engleză. Lucrările trebuiau să se efectueze in stratul moale, cretacic, de aceea tunelul a fost proiectat să fie mai adânc. Din acest motiv, francezii au fost nevoiţi să construiască o mină cu un diametru de 50 metri şi o adâncime de 60 de metri, pentru a ajunge la stratul de gresie. În tunel lucrau, concomitent şi fără întrerupere, 11 maşini de săpat. Trei dintre ele săpau de la Shakespeare Cliff spre terminalul britanic, in timp ce alte trei se deplasau în intâmpinarea maşinilor franceze.

Pentru ca ambele tuneluri să se intâlnească într-un singur loc, a fost folosit un sistem de poziţionare cu laser. Datorită acestui sistem, întâlnirea a avut loc în punctul preconizat, pe data de 1 decembrie 1990, la adâncimea de 40 de metri de la fundul strâmtorii. Eroarea a fost de numai 358 mm pe orizontală şi 58 mm pe verticală. In total, partea britanică a săpat 84 kilometri de tuneluri, iar francezii 69 kilometri.

Ultimii câtiva metri, muncitorii englezi şi francezi i-au săpat manual, utilizând târnăcoape şi hârleţe. După finalizarea lucrărilor, maşinile engleze au fost puse în depouri subterane, iar cele franceze au fost dezasamblate şi retrase din tunel. Pentru ghidarea maşinilor, operatorul se uita la ecranele calculatoarelor şi la monitoarele video. Inainte de începerea lucrărilor, sistemele de observare prin satelit au calculat exact şi detaliat traseul care trebuia parcurs. Raza laser, proiectată pe un punct fotosensibil al maşinii, îl ajuta pe operator să aleagă direcţia corectă.

Proiectul a fost finalizat în şapte ani, iar la constructia lui au contribuit 13000 de muncitori şi ingineri. Pe data de 6 mai 1994, Eurotunelul a fost deschis de liderii statelor participante: Regina Elisabeta a şi preşedintele Franţei, Francois Mitterrand.


Citește mai mult: https://enigmatica.ro/constructia-tunelului-canalul-manecii/


Like it? Share with your friends!

0

What's Your Reaction?

Cry Cry
0
Cry
Cute Cute
0
Cute
Damn Damn
0
Damn
Dislike Dislike
0
Dislike
Like Like
0
Like
Lol Lol
0
Lol
Love Love
0
Love
Win Win
0
Win
WTF WTF
0
WTF